Referitor la schimbarea treptelor de viteză, este foarte greu sa formulăm o regula de schimbare a treptelor de viteză general valabilă pentru toate automobilele. Aceasta depinde de la un automobil la altul, de la un tip de motor la altul, de exemplu la modelele de mașini fabricate in ultimii 5 ani sau poate chiar mai vechi majoritatea au un indicator care îți sugerează schimbarea treptei de viteză – in modul de condus eco – dacă au un astfel de mod.
Cert este că schimbarea treptelor de viteză cu motorul sub turat supune la șocuri toate articulațiile de fixare a motorului, cutiei de viteze, consumul de carburant va crește si el la fel cum și schimbarea treptelor de viteză cu motorul supraturat crește consumul si uzura motorului. La automobilele din noua generatie vom observa că putem schimba treptele de viteză la turații destul de scăzute – cel mai bun reper fiind comparația a doua autoturisme una cu cutie de viteze automată si una manuală – vom observa că cea automată are setată schimbarea treptei de viteză la turați mici.
Binențeles sunt multi “iubitori de mașini” care caută sa schimbe treptele la turația data de constructor pentru cuplul maxim 😊… nuuu este cazul, nu avem nevoie întotdeauna de cuplul maxim – nu suntem într-o competiție. Un alt aspect important in exploatarea automobilului cu cutie manuală il constituie folosirea gresită a ambreiajului, avem doua cazuri cei care îl folosesc agresiv acesta producând uzuri ale: anvelopelor, planetarelor, cutiei de viteze, articulațiilor roților si cazul celor care il folosesc/elibereaza foarte lent – ducând la scurtarea vieții discului de ambreiaj si a întregului kit.
Sursa: Promotor.ro
24.11.2017